Nu stiu...Poate e din cauza primaverii...Stiti cum ne spuneau bunicii :"Astenia de primavara mama, asta e de vina!" ...Primavara asta este insa speciala cu totul pentru mine- simtiri, ganduri, senzatii si...mai presus de toate SCHIMBARI.Si nici nu stiu daca aceste schimbari aduc ceva bun cu ele...Poate din cauza asta sunt atat de nelinistita.Ma simt ca un copil mare care trece o data in plus prin adolescenta, prin perioada in care nu stie ce vrea, cum vrea, cand nu-i convine nimic, cand e tulburat dar nu-si poate explica de ce.
Am fost intotdeauna, in interiorul meu, o persoana mai mult conformista decat schimbatoare.Poate ca din cauza asta ma tem de gandul terminarii unei facultati, a unei perioade lungi de 16 ani, a zecilor de clipe in care spuneam raspicat ca "vreau sa cresc mare".Acum am crescut!...Si ma intreb ce-i de facut?!Cu ce dorinta imi voi mai umple zecile de clipe viitoare?Si cum vor trece aceste clipe?
...Voi nu va intrebati?...
6 comments:
Ce pot sa spun ... O viziune putin cam trista. Eu nu prea pot sa intleg pentru ca sunt un optimist incurabil.
Mai fata, viata e frumoasa si la 1 an si la 18 si la 40 si la 70. Numai ca trebuie sa inveti cum si de ce sa te bucuri la fiecare varsta. Un zambet si un cer senin pe mine ma ajuta de fiecare data cand mi se intampla sa trec printr-o stare mai nasoala.
Asa ca iti zambesc virtual si te las sa arunci o privire pe geam. :)
Viata in sine e schimbare... Fiecare clipa, fiecare obstacol, fiecare zambet, fiecare lacrima te invata mai multe despre tine insuti si despre lumea care te inconjoara. Gandul ca scoala se incheie infioara pe multi... se spune 'de acum incepe viata'. Oare e asa? Se schimba doar o perspectiva a vietii. O noua lume se deschide in fata ochilor tai, paseste cu incredere si cladeste-ti visurile, transforma-le in realitate!
Tipic Andrei, sa inceapa sa "vorbeasca" prin "Ce pot sa spun..." :D . Dar, legat de ce spuneai tu, Raluca, incearca sa "go with the flow". Cunosc pe cineva care crede foarte mult in ideea ca "nu mai esti om atunci cand lasi copilul din tine sa moara". Suna freaky, da, stiu... Dar, pana la urma, suna si plauzibil. Totusi, dand cu "gluma de autobaza", cine te opreste sa-ti iei toti aia 16 ani dupa tine si sa-i lasi (dupa cum crezi tu de cuviinta) sa te influenteze de aici inainte?
Offff...greu subiect ai abordat si tu aici, si pentru ca io sunt la fel de vraiste ca tine nu stiu ce sa iti zic. Lasa totul sa mearga firesc si o sa fie bine. Nu ma pricep la cuvinte:)
Cami
Cand imi doream sa fiu mare, bunicii imi spuneau sa nu ma grabesc, pentru ca asta e perioada cea mai frumoasa. Acum, cand am crescut "incep grijile", dupa cum spuneau ei. Si dreptate mare aveau... Dar asa este viata, fiecare etapa cu frumusetea ei, dar si cu "grijile" ei. Si cand eram in scoala extemporalele erau o mare "grija". Crestem, ne maturizam si invatam sa ne descurcam cu toate. That's how life goes...
mai, sa stii ca si eu am o perioada din asta. cred ca toti, in momentul acesta, prea te pune pe ganduri sa intri in viata cu "griji", sa iesi din... sistemul de invatamant, caldicel si familiar, cu toate imperfectiunile pe care i le reprosam. se termina anii in care stiai clar care e dinamica: semestru, vacanta, semestru, vacanta mai lunga :D
dar eu una m-am linistit. o sa ne hranim putin din nostalgia si tristetea asta de sfarsit de etapa si o sa o luam de la capat, sau mai bine zis o sa continuam...in alt registru. e pana la urma chiar destul de placut sentimentul asta, usor trist, usor piperat cu emotii...nu?
Post a Comment